legislatie-baza-de-date

   Activitatea companiei noastre se desfasoara cu respectarea prevederilor Constitutiei Romaniei si este reglementata de urmatoarelor acte normative:

    1.LEGEA nr.329 din 8 iulie 2003,
privind exercitarea profesiei de detectiv particular.
2.HOTĂRÂREA nr.1.666 din 7 octombrie 2004
pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 329/2003, privind exercitarea profesiei de detectiv particular.
3.Legea nr. 353 din 15 iulie 2004, pentru modificarea şi completarea legii nr. 329/2003.
In continuare va prezentam textele integrale ale actelor normative mentionate:

    1.LEGEA nr.329 din 8 iulie 2003
privind exercitarea profesiei de detectiv particular

Textul actului publicat în M.Of. nr. 530/23 iul. 2003

Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. – (1) Detectivul particular este persoana atestată în condiţiile prezentei legi şi care, fără să aducă atingere dreptului la viaţă intimă, familială şi privată ori altor drepturi şi libertăţi fundamentale, la cererea persoanelor fizice sau juridice, desfăşoară activităţi specifice de investigare, referitoare la:
a) conduita şi moralitatea publică a unei persoane;
b) date privind solvabilitatea ori seriozitatea unei persoane fizice sau juridice potenţială parteneră într-o afacere;
c) persoanele dispărute de la domiciliu;
d) bunurile care fac obiectul unor litigii de natură civilă sau penală înstrăinate în scopul prejudicierii intereselor unei părţi în proces;
e) asigurarea protecţiei împotriva scurgerii unor informaţii din sfera vieţii private sau a activităţii agenţilor economici care doresc să păstreze confidenţialitatea acestora.
(2) Activitatea detectivului particular nu poate fi contrară reglementărilor legale interne sau celor internaţionale la care România este parte, siguranţei naţionale, ordinii publice ori bunelor moravuri.
(3) Informaţiile obţinute în urma activităţilor desfăşurate de detectivul particular sunt destinate exclusiv clientului acestuia, în condiţiile prezentei legi.
Art. 2. – (1) Detectivul particular îşi poate exercita profesia, după caz, în cadrul societăţilor specializate sau al cabinetelor individuale de detectivi particulari, înfiinţate conform legislaţiei comerciale şi care funcţionează în baza licenţei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
(2) Obiectul de activitate al societăţilor specializate şi al cabinetelor individuale de detectivi particulari este unic.
(3) Conducătorii executivi ai societăţilor specializate de detectivi particulari trebuie să fie absolvenţi ai facultăţii de drept sau ai unei şcoli postliceale de detectivi ori să fi îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unei instituţii publice cu atribuţii în domeniul ordinii publice sau siguranţei naţionale cu grad de ofiţer şi să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 5 lit. c), d), e) şi f).
Art. 3. – (1) Detectivul particular este obligat să păstreze secretul profesional asupra datelor şi informaţiilor obţinute.
(2) Datele şi informaţiile prevăzute la alin. (1) pot fi comunicate, la cerere, potrivit legii, numai instanţelor judecătoreşti şi Ministerului Public, dacă acestea sunt utile pentru aflarea adevărului în cauzele aflate pe rol.
(3) În activitatea desfăşurată, detectivul particular se supune legii, statutului societăţii specializate sau al cabinetului individual de detectivi particulari.
notebookCAPITOLUL II
Dobândirea calităţii de detectiv particular
Art. 4. – Activitatea de detectiv particular poate fi desfăşurată numai de persoanele care sunt atestate profesional.
Art. 5. – Poate dobândi calitatea de detectiv particular persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenie română şi domiciliul în ţară;
b) posedă cel puţin studii medii şi este absolventă a unei şcoli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale ori este absolventă a unei instituţii de învăţământ superior;
c) este aptă din punct de vedere medical;
d) nu a săvârşit fapte penale;
e) nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;
f) a obţinut avizul inspectoratului de poliţie judeţean sau al Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti, după caz;
g) a promovat examenul de atestare a calităţii de detectiv, conform prevederilor art. 7.
Art. 6. – Pentru susţinerea examenului de atestare a calităţii de detectiv particular, cei interesaţi trebuie să depună la inspectoratele de poliţie judeţene sau, după caz, la Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti următoarele acte:
a) cerere;
b) curriculum vitae;
c) actul de stare civilă, în copie legalizată;
d) actul de studii, în copie legalizată;
e) actul de absolvire a unui curs de specialitate, în copie legalizată;
f) certificate medicale şi de testare psihologică, eliberate de o unitate sanitară specializată, respectiv de un laborator autorizat;
g) certificat de cazier judiciar;
h) declaraţie din care să rezulte că îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 5 lit. e);
i) dovada achitării tarifului pentru susţinerea examenului de atestare a cunoştinţelor, stabilit în conformitate cu dispoziţiile legale.
Art. 7. – (1) Calitatea de detectiv particular se dobândeşte în urma verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi a examinării candidaţilor de către o comisie instituită la nivelul inspectoratului de poliţie judeţean, respectiv al Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti.
(2) Comisia prevăzută la alin. (1) se întruneşte trimestrial, iar verificarea cunoştinţelor se face potrivit tematicii aprobate de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
(3) După promovarea examenului, detectivului particular i se eliberează un atestat, pe baza căruia se poate asocia, ori angaja la o societate licenţiată sau îşi poate înfiinţa cabinet individual pentru desfăşurarea de activităţi de investigare.
(4) Persoana respinsă la examen poate depune contestaţie la Inspectoratul General al Poliţiei Române în termen de 3 zile, acesta având obligaţia să o soluţioneze în termen de 30 de zile de la data depunerii.
Art. 8. – (1) Calitatea de detectiv particular încetează:
a) prin renunţare scrisă, care se depune la inspectoratul de poliţie judeţean sau, după caz, la Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti;
b) prin anularea atestatului în condiţiile art. 23 alin. (2);
c) când persoana în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5 lit. a) şi c)-e).
(2) Calitatea de detectiv particular se suspendă:
a) când împotriva persoanei în cauză se pune în mişcare acţiunea penală, pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie, în legătură cu activitatea sa de detectiv; în acest caz suspendarea durează până la soluţionarea definitivă a cauzei;
b) pe timpul cât detectivul particular se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 10;
c) în condiţiile prevăzute la art. 20 şi art. 23 alin. (1).
Art. 9. – (1) După promovarea examenului de atestare inspectoratul de poliţie judeţean sau, după caz, Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti eliberează persoanei în cauză o legitimaţie de detectiv particular, cu plata unei taxe.
(2) Cuantumul taxei prevăzute la alin. (1), precum şi forma şi conţinutul legitimaţiei se stabilesc prin ordin al ministrului de interne, la propunerea Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Art. 10. – Exercitarea profesiei de detectiv particular este incompatibilă cu:
a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii, care implică exerciţiul autorităţii publice;
b) activităţi care influenţează independenţa profesiei ori contravin bunelor moravuri;
c) exercitarea nemijlocită de fapte de comerţ, cu excepţia celor conforme obiectului de activitate şi îndeplinirii atribuţiilor specifice.
CAPITOLUL III
Drepturile şi obligaţiile detectivului particular,
ale societăţilor specializate şi ale cabinetelor individuale
în care acesta îşi desfăşoară activitatea
Art. 11. – (1) În exercitarea profesiei detectivul particular are dreptul să efectueze investigaţii în legătură cu persoanele,   bunurile, faptele, datele şi împrejurările care fac obiectul acestei activităţi, cu respectarea strictă a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi a dispoziţiilor legale.
(2) În efectuarea investigaţiei detectivul particular poate solicita persoanelor fizice sau autorităţilor publice informaţii care, potrivit legii, nu sunt clasificate şi nu aduc atingere dreptului la viaţă intimă, familială şi privată ori altor drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei vizate.
Art. 12. – Detectivul particular are următoarele obligaţii:
a) să manifeste probitate şi conştiinciozitate profesională, scopul activităţii sale fiind aflarea adevărului în cauza pentru care a fost angajat;
b) să folosească metode şi mijloace de investigare prin care să nu aducă atingere normelor de drept ori drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
c) să păstreze, chiar şi după încetarea calităţii de detectiv particular, secretul profesional cu privire la actele, faptele, datele şi împrejurările despre care a luat cunoştinţă în timpul desfăşurării activităţii, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege;
d) să nu uzeze de calitatea de detectiv particular decât în interesul serviciului.
Art. 13. – Detectivului particular, în desfăşurarea activităţii, îi este interzisă efectuarea de investigaţii cu privire la:
a) activitatea personalului reprezentanţelor diplomatice şi consulare sau a organizaţiilor internaţionale cu statut similar;
b) activitatea persoanelor, desfăşurată permanent ori temporar, cu orice titlu, în interesul autorităţilor publice, instituţiilor sau altor persoane juridice de interes public ori în serviciile de interes public;
c) datele confidenţiale cu privire la convingerile politice, religioase, filozofice sau sindicale şi la exprimarea acestor convingeri, la orientarea sexuală, sănătatea, originea socială ori etnică a unei persoane;
d) cauzele penale aflate în lucru la organele judiciare;
e) activităţile specifice desfăşurate de instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
Art. 14. – Societăţile specializate şi cabinetele individuale de detectivi particulari au următoarele drepturi:
a) să se doteze şi să folosească mijloacele tehnice de investigare şi comunicaţii permise de lege;
b) să organizeze cursuri şi alte activităţi de pregătire profesională şi fizică specifice pentru perfecţionarea pregătirii personalului propriu;
c) să se afilieze în asociaţii profesionale care să le reprezinte interesele în relaţiile cu alte asociaţii sau cu instituţii ale statului;
d) să solicite oficial de la autorităţile publice date despre persoane, bunuri sau situaţii necesare detectivului particular în procesul de investigare, care, potrivit legii, nu sunt clasificate şi nu aduc atingere dreptului la viaţa intimă, familială şi privată ori altor drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei vizate.
Art. 15. – În organizarea şi desfăşurarea activităţii detectivii particulari din societăţile specializate şi din cabinetele individuale au obligaţia:
a) să întreprindă investigaţii numai în baza unei convenţii scrise încheiate cu clientul;
b) să înfiinţeze un registru numerotat şi să îl înregistreze la inspectoratul de poliţie judeţean sau, după caz, la Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti, în care vor ţine evidenţa cazurilor investigate;
c) să comunice datele şi informaţiile solicitate de organele de cercetare penală, de procuror sau de instanţa de judecată;
d) în cazurile în care constată că informaţiile obţinute vizează siguranţa naţională, să sesizeze de îndată autorităţile cu atribuţii în domeniu;
e) să angajeze şi să folosească pentru activităţile specifice de investigaţii numai persoane care au calitatea de detectiv particular;
f) în raport de posibilităţi şi pe baza unor convenţii, să primească în practică elevi ai şcolilor de detectivi particulari.
CAPITOLUL IV
Sancţiuni
Art. 16. – Nerespectarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală.
Art. 17. – Încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1), ale art. 4, precum şi declararea de date false prin actul prevăzut la art. 6 lit. h) constituie infracţiuni şi se pedepsesc potrivit Codului penal.
Art. 18. – Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
a) efectuarea de investigaţii în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 1 alin. (1) sau cu încălcarea prevederilor art. 12 lit. b)-d) şi ale art. 13;
b) încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) şi (3);
c) încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) şi (3), art. 3 alin. (2) şi ale art. 15 lit. a)-e).
Art. 19. – (1) Contravenţiile prevăzute la art. 18 se sancţionează după cum urmează:
a) faptele prevăzute la lit. a) şi c), cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei;
b) fapta prevăzută la lit. b), cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei.
(2) În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 18 lit. c), sancţiunea amenzii poate fi aplicată şi persoanei juridice, caz în care limitele acesteia sunt de la 10.000.000 lei la 25.000.000 lei.
Art. 20. – (1) Repetarea săvârşirii contravenţiilor prevăzute la art. 18 lit. a) şi c) în interval de un an atrage suspendarea atestatului pe o perioadă de la 3 la 6 luni.
(2) Suspendarea atestatului şi revocarea suspendării se dispun, în toate cazurile, de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, la propunerea inspectoratelor de poliţie judeţene sau a Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti, şi se comunică persoanei în cauză.
Art. 21. – Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către poliţişti anume desemnaţi de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Art. 22. – Prevederile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepţia art. 28 şi 29, se aplică şi contravenţiilor prevăzute de prezenta lege.
Art. 23. – (1) Încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 15 poate atrage şi suspendarea atestatului de detectiv particular sau, după caz, a licenţei de funcţionare a societăţii specializate de detectivi, pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni.
(2) Atestatul de detectiv particular sau, după caz, licenţa de funcţionare a societăţii specializate de detectivi poate fi anulată dacă, într-un interval de un an de la data la care a expirat termenul de suspendare a atestatului sau a licenţei, este săvârşită din nou una dintre faptele care atrag măsura suspendării.
Art. 24. – (1) Măsurile prevăzute la art. 23 se dispun de inspectoratul de poliţie judeţean sau, după caz, de către Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti.
(2) Împotriva măsurilor prevăzute la alin. (1) detectivul particular sau, după caz, societatea comercială specializată poate face plângere la judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul sau sediul.
slide-image-1CAPITOLUL V
Dispoziţii finale
Art. 25. – Controlul activităţii specifice desfăşurate de societăţile specializate şi de cabinetele individuale de detectivi particulari se efectuează de poliţişti anume desemnaţi de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu avizul Ministerului Public.
Art. 26. – Inspectoratul General al Poliţiei Române ţine evidenţa tuturor detectivilor atestaţi, a societăţilor specializate şi a cabinetelor individuale de detectivi particulari.
Art. 27. – Nomenclatorul de activităţi din economia naţională se completează cu activitatea de detectiv particular.
Art. 28. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În 60 de zile de la publicare, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Serviciul Român de Informaţii vor elabora proiectul normelor de aplicare a prezentei legi, pe care îl vor supune aprobării Guvernului.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 26 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
VIOREL HREBENCIUC
Bucureşti, 8 iulie 2003.
Nr. 329.

Duminică, 28 decembrie 2014, 09:51
Declinare de raspundere: Informa

2. HOTĂRÂREA nr.1.666 din 7 octombrie 2004
pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular.

Textul actului publicat în M.Of. nr. 987/27 oct. 2004

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. – Se aprobă Normele de aplicare a Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:

Ministru de stat,
ministrul administraţiei şi internelor,
Marian Florian Săniuţă

p. Directorul Serviciului Român de Informaţii,
Ion Popescu

Ministrul muncii,
solidarităţii sociale şi familiei,
Dan Mircea Popescu
Bucureşti, 7 octombrie 2004.
Nr. 1.666.

ANEXĂ
NORME
de aplicare a Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular
1. Lege:
„Art. 1. – (1) Detectivul particular este persoana atestată în condiţiile prezentei legi şi care, fără să aducă atingere dreptului la viaţă intimă, familială şi privată ori altor drepturi şi libertăţi fundamentale, la cererea persoanelor fizice sau juridice, desfăşoară activităţi specifice de investigare, referitoare la:
a) conduita şi moralitatea publică a unei persoane;
b) date privind solvabilitatea ori seriozitatea unei persoane fizice sau juridice potenţială parteneră într-o afacere;
c) persoanele dispărute de la domiciliu;
d) bunurile care fac obiectul unor litigii de natură civilă sau penală înstrăinate în scopul prejudicierii intereselor unei părţi în proces;
e) asigurarea protecţiei împotriva scurgerii unor informaţii din sfera vieţii private sau a activităţii agenţilor economici care doresc să păstreze confidenţialitatea acestora.
(2) Activitatea detectivului particular nu poate fi contrară reglementărilor legale interne sau celor internaţionale la care România este parte, siguranţei naţionale, ordinii publice ori bunelor moravuri.
(3) Informaţiile obţinute în urma activităţilor desfăşurate de detectivul particular sunt destinate exclusiv clientului acestuia, în condiţiile prezentei legi.”
Norme:
1.1. Prin activităţi specifice de investigare, în sensul prezentelor norme, se înţelege activităţile de studiere amănunţită şi de cercetare, efectuate în cazul investigat de către detectivul particular prin folosirea mijloacelor, metodelor şi procedurilor adecvate de lucru, în scopul realizării sarcinii investigaţiei inclusiv, în funcţie de caz, măsurile specifice de acoperire care să asigure protecţia investigaţiei.
1.2. Detectivul particular va refuza cazul atunci când clientul solicită activităţi ce încalcă normele legale în vigoare sau bunele moravuri şi va comunica acest lucru organelor de poliţie, iar în cazul în care constată că informaţiile solicitate de client vizează siguranţa naţională, va sesiza de îndată autorităţile cu atribuţii în domeniu.
2. Lege:
„Art. 2. – (1) Detectivul particular îşi poate exercita profesia, după caz, în cadrul societăţilor specializate sau al cabinetelor individuale de detectivi particulari înfiinţate conform legislaţiei comerciale şi care funcţionează în baza licenţei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
(2) Obiectul de activitate al societăţilor specializate şi al cabinetelor individuale de detectivi particulari este unic.
(3) Conducătorii executivi ai societăţilor specializate de detectivi particulari trebuie să fie absolvenţi ai facultăţii de drept sau ai unei şcoli postliceale de detectivi ori să fi îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unei instituţii publice cu atribuţii în domeniul ordinii publice sau siguranţei naţionale cu grad de ofiţer şi să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 5 lit. c), d), e) şi f).
(4) Asociaţii sau acţionarii persoane fizice ai societăţilor specializate de detectivi particulari, înfiinţate conform alin. (1), trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute de art. 5 lit. d) şi e).”
Norme:
2.1. Pentru obţinerea licenţei de funcţionare, asociaţii/acţionarii societăţilor specializate trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 5 lit. d) şi e) din Legea nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege.
2.2. Pentru obţinerea licenţei de funcţionare conducătorii societăţilor specializate sau ai cabinetelor individuale de detectiv particular depun la inspectoratul de poliţie judeţean sau la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz, următoarele documente:
a) cerere adresată Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de investigaţii criminale, prin care se solicită eliberarea licenţei de funcţionare, înregistrată şi datată, din care să rezulte denumirea, adresa sediului social/administrativ şi a punctelor de lucru, numele şi calitatea conducătorilor executivi, numărul de telefon şi fax;
b) copia actului de proprietate sau de folosinţă pentru sediul social/administrativ şi pentru punctele de lucru;
c) pentru conducătorii executivi ai societăţii – copie legalizată a diplomei de studii pentru absolvenţii facultăţilor de drept sau ai unei şcoli postliceale de detectivi particulari ori a unei adeverinţe din care să reiasă că au îndeplinit funcţia de poliţist sau lucrător în cadrul unei instituţii publice cu atribuţii în domeniul ordinii publice ori siguranţei naţionale cu grad de ofiţer;
d) avizul, în copie, eliberat de inspectoratul de poliţie judeţean sau, după caz, de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în raza căreia funcţionează societatea sau cabinetul individual de detectivi particulari;
e) declaraţie scrisă şi autentificată din care să rezulte că nu desfăşoară o activitate care implică exercitarea autorităţii publice pentru conducătorii executivi;
f) copie legalizată a actului constitutiv al societăţii, în care să fie menţionat codul CAEN, sau a contractului de societate şi statutului societăţii, după caz, ori a statutului cabinetului individual de detectiv particular;
g) copii de pe actele de identitate ale conducătorilor executivi;
h) copie a certificatului de înregistrare a societăţii la oficiul registrului comerţului;
i) certificate medicale, în original, pentru conducătorii executivi;
j) lista cu mijloacele materiale-tehnice, de transport, de comunicaţii, a mijloacelor audio-video, a aparaturii de identificare, a centrelor de supraveghere şi a tehnicii de calcul, pe care urmează să le folosească;
k) copie a atestatului de detectiv particular – numai pentru cabinetele individuale;
l) regulamentul de organizare şi funcţionare;
m) certificat de cazier judiciar.
2.3. Baremele medicale pentru dobândirea calităţii de detectiv particular se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, cu avizul Ministerului Sănătăţii.
2.4. Regulamentul de organizare şi funcţionare va avea următorul cuprins:
a) dispoziţii generale;
b) structura organizatorică a societăţii;
c) condiţii de angajare (cu respectarea legislaţiei muncii şi a prevederilor Legii nr. 329/2003);
d) pregătirea personalului şi controlul acestuia în activitatea desfăşurată;
e) atribuţiile personalului societăţii sau cabinetului individual;
f) dotarea personalului;
g) fluxul informaţiilor rezultate în urma procesului de investigare şi nivelul de acces al personalului societăţii/cabinetului individual la acestea;
h) dispoziţii finale, care vor cuprinde în mod obligatoriu prevederi referitoare la obligaţia de a nu angaja personalul în acţiuni de forţă, în executări silite, recuperări de debite, conflicte stradale sau între grupuri de persoane, obligativitatea încetării raporturilor de muncă cu angajatul în cazul retragerii avizului sau atestatului de exercitare a profesiei de detectiv particular, precum şi obligaţia de a comunica, în termen de 10 zile, inspectoratului de poliţie judeţean sau Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz, cu privire la modificările produse în organizare, structură, adresa sediului social sau a punctelor de lucru.
2.5. Inspectoratele de poliţie judeţene şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti vor transmite, în termen de 5 zile de la primire, documentele menţionate la pct. 2.2 la Inspectoratul General al Poliţiei Române Direcţia de investigaţii criminale, cu propuneri motivate privind eliberarea licenţei de funcţionare.
2.6. Încetarea sau întreruperea activităţii pentru care s-a acordat licenţa de funcţionare a societăţii, cu precizarea intervalului de timp, va fi comunicată în termen de 10 zile la inspectoratele de poliţie judeţene sau la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz.
2.7. Toate documentele prevăzute la pct. 2.2 vor fi depuse în două exemplare, în copie legalizată, cu excepţia certificatului de cazier judiciar prevăzut la pct. 2.2 lit. m) şi a certificatelor medicale prevăzute la pct. 2.2 lit. i), care vor fi depuse în original şi însoţite de o copie legalizată.
2.8. Licenţa de funcţionare se eliberează de Inspectoratul General al Poliţiei Române numai după verificarea îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de lege.
2.9. Forma şi conţinutul licenţei de funcţionare sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezentele norme.
2.10. Pentru realizarea obiectului unic de activitate, societăţile specializate şi cabinetele individuale pot efectua:
a) consultanţă de specialitate;
b) activităţi de investigare pentru realizarea prevederilor art. 1 alin. (1) din lege, prin folosirea de mijloace, proceduri şi metode de muncă, precum şi orice alte activităţi permise de lege şi în condiţiile legii, în scopul soluţionării cazului.
3. Lege:
„Art. 5. – Poate dobândi calitatea de detectiv particular persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European;
b) posedă cel puţin studii medii şi este absolventă a unei şcoli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale ori este absolventă a unei instituţii de învăţământ superior;
c) este aptă din punct de vedere medical;
d) să nu fi fost condamnată pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
e) nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;
f) a obţinut avizul inspectoratului de poliţie judeţean sau al Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti, după caz;
g) a promovat examenul de atestare a calităţii de detectiv particular, conform prevederilor art. 7, ori deţine un certificat de calificare în această profesie sau un atestat similar eliberat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European.”
Norme:
3.1. Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European dobândesc calitatea de detectiv particular pe teritoriul României:
a) prin recunoaşterea de către Inspectoratul General al Poliţiei Române a certificatului de calificare în această profesie sau a atestatului similar eliberat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, conform Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România; sau
b) prin promovarea examenului de atestare a calităţii de detectiv particular, conform art. 7 din lege.
3.2. Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European pot face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 5 lit. c) şi d) din lege cu documentele echivalente celor prevăzute la art. 6 lit. f) şi g) din lege, eliberate de autorităţile competente din unul dintre aceste state.
3.3. Documentele care atestă formarea în profesie sau experienţa profesională, solicitate conform art. 2 alin. (3) şi art. 5 lit. b) din lege, eliberate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, se recunosc în scop profesional de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, conform Legii nr. 200/2004.
3.4. Documentele care atestă studiile medii şi universitare, eliberate în străinătate, prevăzute la art. 2 alin. (3) şi la art. 5 lit. b) din lege, se recunosc de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
3.5. Dispoziţiile pct. 3.1 lit. a), pct. 3.3 şi 3.4 se aplică şi cetăţenilor români.
3.6. Procedura de recunoaştere prevăzută la pct. 3.1 lit. a) şi la pct. 3.3 se stabileşte prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
4. Lege:
„Art. 7. – (1) Calitatea de detectiv particular se dobândeşte în urma verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi a examinării candidaţilor de către o comisie instituită la nivelul inspectoratului de poliţie judeţean, respectiv al Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti.
(2) Comisia prevăzută la alin. (1) se întruneşte trimestrial, iar verificarea cunoştinţelor se face potrivit tematicii aprobate de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
(3) După promovarea examenului, detectivului particular i se eliberează un atestat, pe baza căruia se poate asocia ori angaja la o societate licenţiată sau îşi poate înfiinţa cabinet individual pentru desfăşurarea de activităţi de investigare.
(4) Persoana respinsă la examen poate depune contestaţie la Inspectoratul General al Poliţiei Române în termen de 3 zile, acesta având obligaţia să o soluţioneze în termen de 30 de zile de la data depunerii.
(5) Cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European care au calitatea de detectiv particular pot desfăşura activităţile specifice acestei profesii pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi, exclusiv în baza unei delegaţii emise de societatea pe care o reprezintă, în vederea soluţionării cazului ce face necesară prezenţa acestora în România. Cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European fac dovada calităţii de detectiv particular cu actul care atestă în mod valabil această calitate în statul de origine sau de provenienţă.
(6) Detectivii prevăzuţi la alin. (5) au obligaţia ca înaintea desfăşurării oricăror activităţi specifice şi la încetarea acestora să înştiinţeze organul de poliţie competent teritorial.”
Norme:
4.1. Comisia de examinare prevăzută la art. 7 alin. (1) din lege se constituie prin dispoziţie scrisă a directorului general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, respectiv a inspectorului-şef al inspectoratului de poliţie judeţean, şi este formată din ofiţeri de poliţie specializaţi în domeniu. Comisia are în componenţă un preşedinte, 2 membri şi un secretar.
4.2. La lucrările comisiei de examinare pot participa reprezentanţi anume mandataţi ai asociaţiilor profesionale de detectivi, cu rol consultativ la adoptarea deciziei de atestare individuală.
4.3. Tematica de examinare în vederea atestării se stabileşte de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, la propunerea Direcţiei de investigaţii criminale, şi se aduce la cunoştinţă publicului, prin mijloacele de comunicare în masă ori prin afişare la sediile unităţilor de poliţie la care se constituie comisii de examinare în vederea atestării, cu minimum 30 de zile înainte de data organizării examinării candidaţilor.
4.4. Examenul pentru obţinerea atestatului de detectiv particular constă într-o probă scrisă, eliminatorie, precum şi în susţinerea unui interviu. În funcţie de rezultatele obţinute, candidaţii sunt declaraţi „admişi” sau „respinşi”.
4.5. Lista cuprinzând situaţia rezultatelor obţinute la examenele de atestare se afişează la sediul unităţii de poliţie care organizează examinarea, în locuri accesibile publicului.
4.6. În termen de 24 de ore de la data afişării rezultatelor, candidaţii respinşi la examenul de obţinere a atestatului pot depune contestaţie la sediul inspectoratului de poliţie judeţean ori la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz.
4.7. Contestaţiile se soluţionează de o comisie specială, numită prin dispoziţie a şefului unităţii de poliţie care a organizat examenul de obţinere a atestatului de detectiv particular şi care are în componenţă: un preşedinte, 2 membri, ofiţeri de poliţie specializaţi în domeniu şi un secretar. Funcţia de preşedinte al comisiei de contestaţii va fi îndeplinită de unul dintre inspectorii adjuncţi ai inspectoratului de poliţie judeţean, respectiv de un director adjunct al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, iar funcţia de secretar va fi îndeplinită de şeful structurii de resurse umane a unităţii de poliţie.
4.8. Forma şi conţinutul atestatului de detectiv particular sunt prevăzute în anexa nr. 2 la prezentele norme.
4.9. La sosirea pe teritoriul României, înainte de declanşarea oricărei activităţi în calitate de detectiv particular, în baza art. 7 alin. (6), cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European au obligaţia de a înştiinţa în scris, conform formularului prezentat în anexa nr. 3 la prezentele norme, unitatea de poliţie pe raza căreia urmează să iniţieze investigaţia.
5. Lege:
„Art. 8. – (1) Calitatea de detectiv particular încetează:
a) prin renunţare scrisă, care se depune la inspectoratul de poliţie judeţean sau, după caz, la Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti;
b) prin anularea atestatului în condiţiile art. 23 alin. (2);
c) când persoana în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5 lit. a) şi c)-e).”
Norme:
5.1. În termen de 3 zile de la data constatării săvârşirii uneia dintre faptele prevăzute la art. 23 alin. (2) din lege, atestatul de detectiv particular poate fi anulat de unitatea de poliţie emitentă, prin dispoziţia semnată de şeful acesteia.
5.2. În maximum 5 zile de la data anulării atestatului, organul de poliţie care a dispus măsura va comunica despre aceasta atât societăţii în care îşi desfăşoară activitatea detectivul particular, cât şi persoanei împotriva căreia s-a dispus măsura respectivă.
5.3. În termen de 3 zile de la primirea comunicării, persoana căreia i s-a anulat atestatul este obligată să depună legitimaţia de detectiv particular la sediul unităţii de poliţie care a dispus anularea.
5.4. În termen de 3 zile de la data producerii unuia dintre cazurile prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. c) din lege, persoana care are calitatea de detectiv particular este obligată să comunice în scris acest lucru unităţii de poliţie care i-a eliberat atestatul.
5.5. Pe perioada încetării sau suspendării calităţii de detectiv particular, persoana în cauză este obligată să predea legitimaţia de detectiv particular unităţii de poliţie emitente.
5.6. În situaţia în care atestatul este anulat ca urmare a contravenţiei prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. c) raportat la art. 15 lit. a)-c) din lege, măsura anulării va fi comunicată şi organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, potrivit competenţelor legale, împreună cu datele şi informaţiile obţinute.
6. Lege:
„Art. 11. – (1) În exercitarea profesiei detectivul particular are dreptul să efectueze investigaţii în legătură cu persoanele, bunurile, faptele, datele şi împrejurările care fac obiectul acestei activităţi, cu respectarea strictă a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi a dispoziţiilor legale.
(2) În efectuarea investigaţiei detectivul particular poate solicita persoanelor fizice sau autorităţilor publice informaţii care, potrivit legii, nu sunt clasificate şi nu aduc atingere dreptului la viaţă intimă, familială şi privată ori altor drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei vizate.”
Norme:
6.1. În exercitarea profesiei detectivul particular are dreptul să efectueze investigaţii şi supravegheri prin observare directă, fotografiere, înregistrare audio-video şi să solicite din arhivele şi evidenţele unor instituţii publice date, care, potrivit legii, nu sunt clasificate şi nu aduc atingere dreptului la viaţă intimă, familială ori privată sau altor drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei.
6.2. Datele şi informaţiile solicitate vor fi furnizate cu operativitate.
7. Lege:
„Art. 12. – Detectivul particular are următoarele obligaţii: […]
b) să folosească metode şi mijloace de investigare prin care să nu aducă atingere normelor de drept ori drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;”
Norme:
7.1. Detectivilor particulari, precum şi societăţilor specializate sau cabinetelor individuale în care aceştia îşi desfăşoară activitatea le sunt interzise următoarele activităţi:
a) interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf, fax, reţele electronice ori alte mijloace de transmitere de voce sau date la distanţă, precum şi accesul în spaţiile respective pentru instalarea aparaturii specifice;
b) interceptarea, sustragerea, distrugerea, reţinerea sau deschiderea fără drept a unei corespondenţe ori a altor trimiteri poştale adresate unei persoane;
c) interceptarea comunicaţiilor ambientale în spaţiul privat;
d) supravegherea foto-video prin amplasarea de mijloace tehnice în spaţii private.
8. Lege:
„Art. 14. – Societăţile specializate şi cabinetele individuale de detectivi particulari au următoarele drepturi:
a) să se doteze şi să folosească mijloacele tehnice de investigare şi comunicaţii permise de lege;
b) să organizeze cursuri şi alte activităţi de pregătire profesională şi fizică specifice pentru perfecţionarea pregătirii personalului propriu;”
Norme:
8.1. Pentru mijloacele de comunicare este obligatorie obţinerea prealabilă a autorizaţiei pentru frecvenţele utilizate, eliberată de Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei – I.G.C.T.I.
8.2. Tematica pregătirii profesionale şi pentru perfecţionarea personalului propriu va fi prezentată de către conducătorii executivi ai societăţii anual, până la data de 31 decembrie a anului în curs pentru anul următor, la Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de investigaţii criminale, în vederea aprobării.
8.3. Tematica va fi utilizată în procesul pregătirii profesionale numai după aprobarea sa de către Inspectoratul General al Poliţiei Române.
8.4. Dacă avizul prevăzut la pct. 8.2 nu este emis în termen de 10 zile de la primire, tematica se consideră aprobată de drept.
9. Lege:
„Art. 15. – (1) În organizarea şi desfăşurarea activităţii detectivii particulari din societăţile specializate şi din cabinetele individuale au obligaţia:
a) să întreprindă investigaţii numai în baza unei convenţii scrise încheiate cu clientul;
b) să înfiinţeze un registru numerotat şi să îl înregistreze la inspectoratul de poliţie judeţean sau, după caz, la Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti, în care vor ţine evidenţa cazurilor investigate;
c) să comunice datele şi informaţiile solicitate de procuror sau de instanţa de judecată, pentru soluţionarea unor cauze penale;
d) în cazurile în care constată că informaţiile obţinute vizează siguranţa naţională, să sesizeze de îndată autorităţile cu atribuţii în domeniu;
e) să angajeze şi să folosească pentru activităţile specifice de investigaţii numai persoane care au calitatea de detectiv particular;
f) în raport de posibilităţi şi pe baza unor convenţii, să primească în practică elevi ai şcolilor de detectivi particulari.
(2) Societăţile specializate şi cabinetele individuale de detectivi particulari îşi întocmesc regulament de organizare şi funcţionare, care se aprobă prin dispoziţie scrisă a conducătorului executiv al societăţii sau a şefului cabinetului individual, după caz.”
Norme:
9.1. Toate cazurile investigate trebuie evidenţiate în registrul prevăzut la art. 15 lit. b) din lege, ocazie cu care se vor înscrie în mod obligatoriu şi următoarele menţiuni:
a) numărul de ordine al cazului aflat în lucru la societatea specializată sau la cabinetul individual;
b) codul clientului corespunzător codului mapei-anexă în care se grupează datele de identificare ale clientului şi toate documentele întocmite cu ocazia efectuării activităţilor în cazul respectiv; codul poate consta din cifre/numere, nume sau denumire;
c) obiectul convenţiei scrise încheiate cu clientul;
d) data finalizării cazului;
e) codul numeric personal al clientului.
9.2. Societăţile specializate sau cabinetele individuale trebuie să sesizeze în scris, de îndată, autorităţile cu atribuţii în domeniu, conform atribuţiilor legale, atunci când datele sau informaţiile, indiferent de modul în care au fost obţinute, vizează siguranţa naţională; acestea sunt obligate să pună la dispoziţie autorităţilor sesizate şi suportul pe care, eventual, sunt fixate datele respective.
9.3. Sunt interzise copierea, multiplicarea şi transcrierea acestor date şi informaţii de către cei care intră în posesia lor – atât detectivii particulari, cât şi alte persoane din cadrul societăţilor specializate sau al cabinetelor individuale -, precum şi comunicarea acestora, sub orice formă, altor persoane fizice sau juridice.
10. Lege:
„Art. 20. – (1) Repetarea săvârşirii contravenţiilor prevăzute la art. 18 lit. a) şi c) în interval de un an atrage suspendarea atestatului pe o perioadă de la 3 la 6 luni.
(2) Suspendarea atestatului şi revocarea suspendării se dispun, în toate cazurile, de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, la propunerea inspectoratelor de poliţie judeţene sau a Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti, şi se comunică persoanei în cauză.”
Norme:
10.1. În situaţia prevăzută la art. 20 alin. (1) din lege, suspendarea atestatului se dispune în scris de către Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de investigaţii criminale, la propunerea motivată a inspectoratului de poliţie judeţean sau a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti din care face parte organul constatator, în termenul prevăzut la pct. 5.1.
10.2. Dispoziţia de suspendare va fi comunicată în scris persoanei în cauză, respectiv societăţii în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, de către inspectoratul de poliţie judeţean sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în termenul prevăzut la pct. 5.2.
11. Lege:
„Art. 24. – (1) Măsurile prevăzute la art. 23 referitoare la suspendarea sau la anularea atestatului de detectiv particular se dispun de către inspectoratul de poliţie judeţean care l-a emis sau, după caz, de către Direcţia generală a poliţie a municipiului Bucureşti.
(2) Suspendarea sau anularea licenţei de funcţionare a societăţii specializate ori a cabinetului individual de detectivi particulari se dispune, în condiţiile prezentei legi, de către Inspectoratul General al Poliţiei Române.”
Norme:
11.1. Suspendarea sau anularea atestatului de detectiv particular se dispune de către inspectoratul de poliţie judeţean sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti în condiţiile prevăzute de lege şi de prezentele norme.
11.2. Suspendarea sau anularea licenţei de funcţionare a societăţii se dispune de inspectoratul de poliţie judeţean sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, numai după obţinerea aprobării de la Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de investigaţii criminale.
12. Lege:
„Art. 25. – Controlul activităţii specifice desfăşurate de societăţile specializate şi de cabinetele individuale de detectivi particulari se efectuează de poliţişti anume desemnaţi de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu avizul Ministerului Public.”
Norme:
12.1. Controlul va fi efectuat anual sau ori de câte ori există sesizări din care rezultă că activitatea societăţii sau cabinetului individual de detectivi particulari nu se desfăşoară în conformitate cu prevederile legale.
12.2. Cu ocazia controlului vor fi avute în vedere următoarele aspecte:
a) autenticitatea actelor de constituire şi funcţionare a societăţii specializate sau cabinetului individual de detectivi particulari şi legalitatea funcţionării acestora;
b) dacă asociaţii/acţionarii, precum şi conducătorul societăţii sau cabinetului individual de detectivi particulari şi personalul acestora întrunesc condiţiile şi criteriile prevăzute de lege şi de prezentele norme;
c) existenţa registrului prevăzut de lege şi înregistrarea datelor obligatorii în acesta;
d) existenţa unor incompatibilităţi ori interdicţii în exercitarea profesiei de detectiv particular.
12.3. În toate situaţiile, constatările făcute cu ocazia controlului efectuat la societăţile specializate sau cabinetele individuale de detectivi particulari vor fi evidenţiate în registrul unic de control, unde se menţionează identitatea şi calitatea organului de control, măsurile propuse şi sancţiunile aplicate.

ANEXA Nr. 1
la norme

ANEXA Nr. 2
la norme

ANEXA Nr. 3
la norme

Joi, 01 ianuarie 2015, 20:34
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.

3.Legea nr. 353/2004
M. Of. nr. 670 din 26 iulie 2004

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR                     SENATUL

L E G E
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular

Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. − Legea nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 23 iulie 2003, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, după alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:
„(4) Asociaţii sau acţionarii persoane fizice ai societăţilor specializate de detectivi particulari, înfiinţate conform alin. (1), trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute de art. 5 lit. d) şi e).”
2. La articolul 3, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) Datele şi informaţiile prevăzute la alin. (1) pot fi comunicate, la cerere, în condiţiile legii, numai instanţelor judecătoreşti şi Ministerului Public, dacă acestea sunt utile pentru aflarea adevărului în cauzele penale.”
3. La articolul 5, literele a), d) şi g) vor avea următorul cuprins:
„a) are cetăţenia română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European;
……………………………………………………………………………….
d) să nu fi fost condamnat pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
……………………………………………………………………………..
g) a promovat examenul de atestare a calităţii de detectiv particular, conform prevederilor art. 7, ori deţine un certificat de calificare în această profesie sau un atestat similar eliberat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European.”
4. La articolul 7, după alineatul (4) se introduc alineatele (5) şi (6) cu următorul cuprins:
„(5) Cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European care au calitatea de detectiv particular pot desfăşura activităţile specifice acestei profesii pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi, exclusiv în baza unei delegaţii emise de societatea pe care o reprezintă, în vederea soluţionării cazului ce face necesară prezenţa acestora în România. Cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European fac dovada calităţii de detectiv particular cu actul care atestă în mod valabil această calitate în statul de origine sau de provenienţă.
(6) Detectivii prevăzuţi la alin. (5) au obligaţia ca înaintea desfăşurării oricăror activităţi specifice şi la încetarea acestora să înştiinţeze organul de poliţie competent teritorial.”
5. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
„Art. 9. − (1) După promovarea examenului de atestare detectivul particular utilizează, în scopul dovedirii acestei calităţi, legitimaţia de detectiv particular.
(2) Legitimaţia de detectiv particular este nominală şi nu este transmisibilă. Modul de eliberare, forma şi conţinutul legitimaţiei se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
6. La articolul 15, litera c) va avea următorul cuprins:
„c) să comunice datele şi informaţiile solicitate de procuror sau de instanţa de judecată, pentru soluţionarea unor cauze penale;”
7. La articolul 15 se introduce alineatul (2)  cu următorul cuprins:
„(2) Societăţile specializate şi cabinetele individuale de detectivi particulari îşi întocmesc regulament de organizare şi funcţionare, care se aprobă prin dispoziţie scrisă a conducătorului executiv al societăţii sau a şefului cabinetului individual, după caz.”
8. Articolul 18 va avea următorul cuprins:
„Art. 18. − Constituie contravenţii următoarele fapte:
a) efectuarea de investigaţii în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 1 alin. (1) sau cu încălcarea prevederilor art. 12 lit. b)−d) şi ale art. 13;
b) încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) şi (3) şi ale art. 7 alin. (6);
c) încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) şi (3), art. 3 alin. (2) şi ale art. 15 lit. a)−e).”
9. Articolul 23 va avea următorul cuprins:
„Art. 23. − (1) Încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. a)−e) atrage şi suspendarea atestatului de detectiv particular sau, după caz, a licenţei de funcţionare a societăţii specializate ori a cabinetului individual de detectivi particulari, pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni.
(2) Atestatul de detectiv particular sau, după caz, licenţa de funcţionare a societăţii specializate ori a cabinetului individual de detectivi particulari se anulează dacă, într-un interval de un an de la data la care a expirat termenul de suspendare a atestatului sau a licenţei, este săvârşită din nou una dintre faptele care atrag măsura suspendării.”
10. Articolul 24 va avea următorul cuprins:
„Art. 24. − (1) Măsurile prevăzute la art. 23 referitoare la suspendarea sau la anularea atestatului de detectiv particular se dispun de către inspectoratul de poliţie judeţean care l-a emis sau, după caz, de către Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti.
(2) Suspendarea sau anularea licenţei de funcţionare a societăţii specializate ori a cabinetului individual de detectivi particulari se dispune, în condiţiile prezentei legi, de către Inspectoratul General al Poliţiei Române.”
11. După articolul 27 se introduce articolul 271, cu următorul cuprins:
„Art. 271. − (1) Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile legale privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.
(2) Documentele necesare pentru dobândirea calităţii de detectiv particular, altele decât cele prevăzute la alin. (1), eliberate cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, de către autorităţile statului de origine sau de provenienţă, sunt recunoscute în condiţiile legii.”
Art. II. − Legea nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Bucureşti, 15 iulie 2004.
Nr. 353.